Tu ştii ce vrei de la tine?

Percepţia mea asupra vieţii se schimbă, dar niciodată radical. Tot timpul am încercat să îmi stabilesc anumite lucruri. Tot timpul am ştiut ce am vrut de la mine. Rareori mi-am schimbat viziunea asupra unui lucru, iar când se întâmpla aceasta, analizam problema din mai multe unghiuri. Unele persoane m-au ajutat în ultimii ani să învăţ lucruri esenţiale, pe care singur nu cred că le prindeam, nici în câţiva ani.

Aşa cum eu mi-am dorit o temă unică, aşa îmi doresc un lucru unic în viaţa mea. Dar, ştiu cu adevărat ce vreau de la el? Detaliile sunt foarte importante, dar de ce să ne pierdem în ele? Eu nu vreau să mor şi să simt că am trecut prea rapid prin viaţa mea. Nu vreau să fiu un om simplu. Vreau să fiu un om care ştie ce vrea de la el! Văd zilnic persoane care azi vor un lucru, mâine vor altul. Unde mai e farmecul? Eu unul vreau să urmăresc un anumit drum, nu să iau la rând alte 5 şi să văd care e cel bun, care duce spre succes. Îmi stabilesc de la început ce vreau de la mine. Mă pun în alte situaţii pentru a realiza cum e mai bine să fac.

Mă pierd des în articole de genul. Rar reuşesc să le termin, însă poate că acesta va fi altfel. Nu vreau decât să scot decât la suprafaţă acest gând: a şti ce vrei de la viaţa. Nu vreau să fiu un mincinos care se stinge acolo în faima lui! Nu vreau să fiu o persoană care să trăiască cu gândul că oricine poate face ce a făcut el. Nu vreau să văd ce îmi rezervă viitorul. Nu şansele vin la mine, eu vin la ele.

După cum am mai spus, nu mă schimb de la o zi la alta, dar alte sute de persoane fac acelaşi lucru şi puţine încearcă să îl ezite. Nu dau un plus persoanelor care nu ştiu ce vor de la ele sau măcar nu încearcă să înţeleagă acest lucru. Ele rămân ca celelalte, fără un avantaj ce poate deveni esenţial.

Tu ştii cu adevărat ce vrei de la tine şi ce vrei să faci în viitor?