Idilă de vară

Tot timpul am considerat că idilele de vară nu sunt genul meu, până când plec într-o tabără şi cunosc o altă parte a acestor gen de relaţii faţă de cum îmi închipuiam eu. Într-o vară li se pune pata părinţiilor mei să plec într-o tabără cu mulţi necunoscuţi în Grecia. Vine ziua când trebuie să-mi iau tot bagajul, mă duce tata spre vama de unde trebuia să mă urc în autocar , cu gândul că va fi o simplă tabără , unde eram singură, fără controlul părinţiilor.

Ajunşi în acolo, fiecare încerca să-şi ia bagajul,destul de greu că aveam de stat vreo 3 săptămâni, ne îndreptam uşor către cabanele unde eram cazaţi,până când un tip trece într-o mare grabă pe lângă mine şi îmi trânteşte bagajele,fără a-şi cere nici măcar scuze.

Marea surpriză a fost a doua zi când l-am zărit prin mulţime. Deja mă pusese stăpânire pe gândurile mele,lucru pe care-l află şi prietena mea şi se duce cu tupeu la el şi îi spune, aducându-l să facă cunoştiinţă cu mine. De aici incepe idila mea de vară. La început am fost simpli amici,până când într-o seară avea să se schimbe totul.

El vine şi mă întreabă ”mă poţi ajuta să pun şi eu o pilă la cineva?” , iar eu mă uit mirată şi întreb la cine , iar el se apropie de mine imi spune uşor ”la tine” şi mă sărută. De atunci eram nedespărţiţi, eram pur şi simplu indrăgostiţi ,încercam să petrecem cât mai mult timp împreună,vroiam să oprim timpul în loc.

Cel mai romantic loc in care am fost cu el a fost puntea vaporului cu care am fost într-o croaziera, era perfect , iar eu in braţele lui mă simţeam invincibilă. Pe măsură ce trecea timpul îmi dădeam seama că îl pierd, îl pierd în sensul că el trebuia să plece , iar noi nu ne vom mai putea întâlni,poate niciodată , nefiind din acelaşi oras.

Lucru care m-a facut să cobor cu picioarele pe pământ. Asta nu ne-a făcut să ne despărţim pe moment, ci să ne încurajăm că vor mai fi şi alte vacanţe în care ne vom putea întâlni şi vom fi amândoi. Ajunsesem să-l iubesc. Dar totul s-a terminat atunci când am ajuns în ţară şi am realizat că nu mai este atât de aproape de mine cum era înainte. Am încercat să povestesc pe scurt cu lacrimi în ochi, multe amintiri , dar şi mai multe regrete.

Sunt însă curioasă cum văd alţii idilele de vară…