Nu credeam că al meu creier poate scoate o idee atât de genială într-o seară relativ banală, cu nervi născuți din plictiseală. Ieșenilor, îl știți pe aurolacul ăla care își mișcă capul în stânga și în dreapta fără oprire pe pasarelă, prin Tg. Cucu sau unde pe unde naiba mai nimerește și el? Nu mă întrebați care din ei… este unul care zici că doar la tine se uită și îți vine să mai dai puțin și la alții din averea ta (da, știu, e prea mare de la o vreme).

Fiți atenți aici! Vreau să pornesc un research și să îi adun pe toți, apoi să angajez niște specialiști PR și să-i păstrez pe cei mai dramatici buni talentați. Le facem contracte, apoi îi trimitem în preselecții în mai multe orașe cu diferite roluri (cântat, pictat, jonglat). Bum! 50% șanse de câștig încă din primul episod.

Plătim televiziunea să-i cheme și să-și spună poveștile, iar astfel ajungem la 80% șanse de câștig. De acum încolo e simplu! Piperăm povestea: unul plânge, altul ține mereu capul sus, eventual mai scoatem și o mână/picior, vedem noi. Bang! 99% șanse de câștig încă din semifinale. După cum v-am spus, ideea e genială, deci m-am pregătit și pentru ce e mai rău: din 12 doar 11 să fie de-ai noștri. Îl plătim pe ăla care trage la imprimanta rezultatele sau, mai simplu, pe ăla care numără să vadă puțin greșit un nume acolo (din greșeală, bineînțeles).