Oamenii și singurătatea

O femeie mereu o să ierte barbatul care îi face avansuri, însă niciodată nu o să ierte pe acel bărbat care a refuzat-o după ce ea i s-a oferit!

Uneori oamenii cred că pot să treacă peste tot și toate. Cred că pot să renască din cenușă, cred că pot să primească fără să ofere, cred că pot să ceară lucruri ce nu le merită, doar de dragul aparențelor. Mă trezesc dimineața. E o altă dimineață după o beție cruntă. Mirosul de levănțică de pe pielea ei îmi trezește vechi amintiri și dorul de EA mă face să devin melancolic. O privesc cum doarme lângă mine pentru câteva minute bune. Formele corpului stau ascunse sub cearceaful alb care o învelește. O sărut și mă ridic.

Au trecut anii peste mine și totuși sufletul meu nu își găsește liniștea. Dragostea mea a rămas iar pierdută în camera de la capătul coridorului printre razele de soare ce străbat dimineață de dimineață întunericul camerei. Știu că într-o oră o să se trezească, o să se îmbrace și o să plece. Tot ce va rămâne în urma ei vor fi doar căteva poze, o plăcere trupească și urmele de ruj de pe gâtul meu. Ceea ce nu știe ea e că eu tot aici am să fiu și mâine, și luna viitoare, și anul ce urmează…iar mâine în locul ei o să fie altă femeie. Nu sunt un mare cuceritor, însă mă plictisesc repede. Poate că m-am obișnuit cu mine prea mult sau poate că nu, cert e că încă nu am găsit ceea ce caut.

Nu știu dacă o să găsesc, nu știu nici măcar dacă o să realizez atunci când o să o găsesc, eu doar mă rog să nu îmi dau seama doar după ce am să o pierd. Nu caut să mă ascund în cuvinte, însă nu vreau să mai găsesc lumina din priviri deșarte ce își doresc doar o „altă noapte” plină de zâmbete false și șoapte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *