De cand ma stiu am avut o obsesie ce s-a dezvoltat odata cu trecerea timpului si anume sa nu raman dator. Fie ca e vorba de bani, de servicii, de dragoste, de cuvinte, de atitudine, nu mi-a placut niciodata sa raman incarcat de povara unei datorii. De fiecare data am raspuns cu aceeasi moneda bidimensionala, cantitativ si calitativ, si cat se poate de prompt… Bine, cei incarcati cu subiectivism n-au apreciat ca fiind echivalente favorurile, dar eu am fost impacat cu mine, am fost linistit…

Si cum altfel incepe solicitarea unui ajutor decat printr-un “te rog”. Eh, te rog-ul asta face minuni. Multi suntem dependenti de el, e butonul care declanseaza altruismul. E simplu, nu? Vrei ajutor, cere-mi-l, roaga-ma! Nu, nu la modul milos, la modul sincer…

Multi fug de te rog asta ca de dracu, motivele fiind destul de variate, grandomanie, lipsa de respect, altii se cred mai smecheri, unii se gandesc ca sunt mai vulnerabili daca folosesc un limbaj sincer si civilizat, altii cred ca esti obligat sa-i ajuti fara sa te mai roage, motive si motive. Nu, nu dau eu lectii de verticalitate, dar mi se pare o conditie sine qua non ca atunci cand ai nevoie de ajutor sa-l ceri si o modalitate normala si civilizata de a face lucru asta e sa rogi frumos.

O data venit ajutorul mi se pare ca finalizarea acestuia poate fi incununata cu un multumesc simplu si la fel de sincer. Multumesc-ul asta e dovada ca beneficiarul ajutorului a apreciat efortul depus de tine.

Simplu nu?! Simplu pe dracu! Sunt oameni pe care-i pici cu ceara si nu le scoti din gura nici cu forcepsul asemenea cuvinte nonneanderthaliene. Nu domne, lor le place sa fie ghiolbani, profitori. Cel mai nasol e cand iti oferi ajutorul fara solicitare si in loc de multumesc primesti mutre de nemultumire si multa multa mu…

Abia atunci iti iei fata de bou si te-ntrebi cine dracu te-a pus sa ajuti, ce forta oculta te-a indemnat sa te oferi, dar dupa doua trei vorbe cu boul din oglinda te linistesti spunandu-ti

Mingea nu mai e in terenul meu, eu sunt impacat cu mine…