Mediocritate

Unii își merită soarta pur și simplu. Au ajuns, fără să se încumete prea tare într-o zonă în care, zic ei, le este bine. Deși nu sunt nici pe departe ceea ce și-ar fi dorit cu adevărat, se amăgesc cum că ar fi mulțumiți. Se ghidează după clasica întrebare: de ce să renunți la ceva dacă nu e chiar așa de rău cu acel lucru?

Majoritatea se trezesc la un moment dat realizând cum a trecut timpul fără ca ei să fi schimbat ceva. Li s-au dat un drum și l-au urmat. Unii au pierdut câteva luni, alții câțiva zeci de ani. Viața, ce pentru ei reprezenta un fir întins ușor de urmat, pare să fie vinovată pentru ceea ce au ajuns. Apar depresiile, refugiile, certurile și dezamăgirile.

E ușor să fii mediocru și să nu-ți asumi niciun risc, să nu reîncepi ceva de la zero, să nu renunți la ce îți asigură confortul, să urmezi un drum previzibil, să te minți singur. E simplu să faci parte din mediocritate.