De vreo două ori fusesem la pescuit și de ambele ori am ajuns acasă dezamăgit. Primul motiv e că nu prinsesem decât un pește, iar ăla l-am scăpat în apă. Al doilea motiv e că niciodată nu mi-am montat singur uneltele și nu am pus singur momeala.

Așa cum probabil știți, pescuitul necesită foarte multă răbdare. Răbdarea mea n-a durat prea mult, fiind înlocuită alternativ de plictisieală și enervare. Căutam motive cum că nu e bună momeala, cum că apa nu e suficient de adâncă sau cum că nu am și eu lansată șmecheră ca a lui Etienne, care a prins 8 pești.

Diferența dintre mine și Etienne și mai toți ceilalți care am fost ieri la pescuit a reprezentat-o în mare parte faptul că el stătea mai mereu pe scaun, uitându-se la lansete, iar noi ne plimbam de colo-colo și mai nimeni nu avea grijă de propriul băț. Cum vrei tu să vezi când îți trage peștele momeala, când tu nici măcar nu mai știi unde ți-ai aruncat bățul?

Liniștea este de asemenea importantă la pescuit. Trebuie să respectăm ceilalți pescari de pe baltă și să nu uităm faptul că am ieșit să ne relaxăm și să ne simțim bine în liniște, uitând de stres și de problemele cotidiene. La noi nici nu s-a pus problema de liniște, căci distracția era în toi, iar râsetele își făceau loc în fiecare minut. A fost însă prima dată la pescuit pentru mulți dintre noi, eram vreo 15 la număr, iar liniștea nu era tocmai scopul nostru.

Ce e fain la pescuit e că nu ai nevoie de cine știe ce echipament să mergi o zi să te relaxezi, încercând să prinzi un pește. Un băț, o montură, un cârlig, o momeală, eventual o mașină până ajungi la baltă, evident multă răbdare și ai cam tot ceea ce-ți trebuie. De preferat e să mai mergi cu o persoană care se pricepe cât de cât, pentru a-ți explica cum să montezi sculele și să-ți reamintească faptul că e nevoie de răbdare (credeți-mă, veți uita asta).