Man, ce-mi place când vine la farmacie câte o tanti independentă şi supermodernă, de-alea care citesc reviste de femei!… Îmi place de mor. E una dintre puţinele ocazii când pot să fiu scorpie cu onoraţii clienţii.
Azi, de exemplu:
Intra o bucată. Bună bucata, nimic de zis, fustă scurtă de blugi, vestă de blugi, un singur lanţ, machiată civilizat, în jur de treizeci de ani. Eu eram în spate, îmi făceam de lucru cu socotitoarea, dar îi aud tocurile pe gresie şi mă duc repede în faţă.
Tipa se uita pe rafturi. Eu, ca proasta, “bună ziua”. Ea se uita pe rafturi. Ridic tonul: “bună ziua, poftim!”. Dă din cap în direcţia mea, fără să întoarcă privirea. Insist: “ce să vă dau?”. Se uită la mine şi-mi spune, foarte nonşalalntă “nimic, mă uit umpic ce aveţi” “Medicamente.”
Se enervează tipa, din cauza tonului mai ales, că adoptasem un ton de profesoară care le explică unor copii de clasa a doua că în farmacie se dau medicamente, şi-mi trânteşte cu scopul clar de a mă călca şi mai tare pe nervi “pai văd că aveţi şi suplimente nutritive” şi se întoarce iar către rafturi.
Adică, fraierilor, ea ştia că în cutiuţele ălea colorate sunt nişte chestii care nu se cheamă medicamente, ci suplimente nutritive (presupun eu că ştia dinainte, că e posibil şi să fi citit pe vreuna dintre cutii chestia asta), şi orice om inteligent ar trebui să înghită cel puţin periodic un supliment de-ăsta ca să contracareze poluarea, stressul, hamburgerii şi apa plată.
“Da”, fac eu calmă, pe acelaşi ton scârbos, “şi suplimente nutritive. Ce să vă dau?” “păi, mă uit…mi-ar trebui un detoxifiant…” (un fel de “na, urâto, scoate tot ce ai detoxifiant, dacă ştii ce înseamnă!”)
“Aham… de care?” spun, la fel de binevoitoare. La faza asta am cam încuiat-o pe miţi, nu se prea aştepta să fie mai multe feluri, şi şi-a mai pierdut din încredere, aşa că-mi dă şi amănunte: “vreau să fac cură de slăbire, şi trebuie să mai elimin toxinele… ceva cu urzică…”.
Mă cam mânca limba s-o întreb dacă vrea cu urzică vie sau moartă, aşa, de dragul conversaţiei, dar am întrebat-o ce fel de cură de slăbire vrea să facă. Nu ştia exact, se gândise doar să slabească. Îi explic, tot pe tonul care mă prinde cel mai bine, că în general când faci cură de slăbire se elimină o grămadă de toxine, pe toate părţile, că pastilele de slabit au şi urzici în compoziţie şi că n-are nevoie de detoxifiant, şi în plus dacă mai înghite toate prostiile riscă să se trezească cu lipsă de minerale.
Puţin şocată de faptul că nu-i arăt ce-am mai scump prin farmacie, dacă tot îşi arătase disponibilitatea de a cumpăra, se întoarce iar spre rafturi. Eu, după ea: “doriţi şi altceva?” “Ăăăăă…cosmetice ce-aveţi?” N-am cosmetice, tocmai pentru că e farmacie, adică dau medicamente, nu-s pusă acolo de frumoasă ce-s, să păzesc săpunuri şi să spun că X cremă e mai bună decât Y şi eu habar n-am când se foloseşte antiridul şi când se pune nutritiva.
Si mă enervează ideea că vin toate tutele să-şi cumpere pastă de dinţi de la farmacie, că tuşesc dacă şi-o iau din supermarket, aşa că-i spun cu deosebită satisfacţie “nu, doamnă, e farmacie, nu magazin de cosmetice!” (n-avea verighetă, da’ observasem eu că domnişoarele se enervează când le faci doamne şi viţăvercea) – chestiune care iar a scos-o din sărite: “mda… păi la farmaciile mari au cosmetice foarte bune…” “mda… noi n-avem” “păi… nu pot cumpăra nimic de la dumneavoastră…” “păi… poate reveniţi când vă hotărâţi ce cură de slabire vreţi să faceţi” “mda… poate” (care tradus era clar echivalentul lui “când o zbura porcul”) “mda… la revedere” şi mă întorc.
Ea, nu. Se uita în continuare spre rafturi. Eu, iar: “mai doriţi ceva?” “aş vrea să iau nişte calciu” “aţi făcut analize şi aveţi prea puţin?” “nu, dar mă gândeamm că ar fi bine…” Îi mai ţin o predică relativ la luatul medicamentelor, pardon, al suplimentelor nutritive după ureche că poate face vreo piatră la rinichi dacă ia calciu fără să aibă nevoie, mă asigură că o să meargă la medic, salut iar, ea se întoarce iar să se uite.
Era deja puţin derutată de ciudăţenia de farmacie în care a avut ghinionul să intre, dar parcă n-ar fi plecat cu mâna goală, fără un detoxifiant, fără nişte pastile, fără o cremă, că numai ţăranii se duc la farmacie doar când au dureri… Mi se făcuse şi milă de ea, săraca, cum aştepta să-i mai vină vreo idee cu ce i-ar prinde bine prin poşetă, şi am lăsat-o o vreme în pace. Din fericire a văzut că am calculator şi şi-a amintit că monitoarele irită ochii, aşa că i-am dat nişte picături şi a plecat fericită. Chiar fericită, cred că până la urmă se întoarce şi după pastilele ălea de slăbit.