Hai ca incerc sa-mi revin cu capu’ si sa postez din nou…Metodele mele de relaxare atunci cand ma simt surmenat sunt destul de simple, ori bicla, ori gradinarit, ori o portie de joaca intensiva cu fi-mea, ori o portie de barfa cu gasca de la bloc…Clasic, nu?!
Apropo de joaca alaturi de gajgania mea…Ma uit ca astia mici incep usor, usor sa nu se mai confunde cu notiunea de astia mici,adica sunt din ce in ce mai dezvoltati. Nu vorbesc de fi-mea, a mea e silfida, as spune ca e in limitele copilului normal, dar vad huidume de copii la varste destul de fragede care sunt aproape la fel de inalti ca si parintii lor.
Bineinteles ca parintii sunt foarte multumiti de faptul ca fi-so/fi-sa sunt ditamai copiloii, dar in fapt copilul asta dezvoltat peste masura este un copil trist si oarecum marginalizat. Afinitatea oamenilor pentru chestii mici il face pe copilul gulliverian sa para o anomalie si automat respins de adulti.
Adevarul e ca e destul de ciudat sa vezi un copil de trei ori cat al tau ca are aceleasi apucaturi copilaresti. Diferentele fizice iti cam deregleaza putin perceptia fata de copilul mai dezvoltat, ai pretentia ca acesta sa inteleaga mai multe lucruri decat aschimodia ta, dar de fapt doar corpul e mare, mintea e la fel de mica precum a bubulicei tale.
Am observat totusi un lucru straniu, copii astia mai dezvoltati raman parca la un nivel de joaca mult inferior varstei pe care o au. Poate nu sunt foarte priceput in domeniu, dar copii de clasa a patra, a cincea care fac mancare cu nisip si apa sau care imita nu stiu ce personaje supranaturale nu-s tocmai normali. In momentul asta persecutia adultilor devine mult mai evidenta catalogandu-l drept copil rasfatat, needucat, nesimtit si uneori tembel.
Voi ce parere aveti? Cum e mai bine pentru junior, mai dezvoltat sau mai pispiric?