Sa presupunem că ai 18 ani, nişte părinti care vor să crească o doamnă adevărată şi o soră mai mare, pe care au reuşit s-o educe cum au vrut. Să mai presupunem că ideea de „doamna” nu ţi se potriveşte. Nu-ţi plac fustele, cerceii te deranjează, uiţi să te piepteni de trei ori pe zi, îţi rupi gâtul când încerci să te sui pe tocuri, adormi la opera şi nu ştii niciodată când e ziua mătuşii. În schimb îţi place berea, ai început să fumezi (prost obicei!), stai pe scaun cu genunchii la gură, asculţi rock sau hip-hop, mănânci cu mana şi te înţelegi mai bine cu băieţii decât cu fetele.
Să mai presupunem că sora cea mare, bine-intenţionată, evident, are obiceiul să anunte acasă, de preferinţă în timpul mesei, că te-a vazut sprijinind blocul cu un băiat. Sau că a aflat de la un coleg care sta vis-a-vis de liceul tau că în ora de chimie erai la o ţigară cu o “gaşcă de nespălaţi”. Ea face toate astea spre binele tău, ca să-ţi arate cum te văd alţii, ca să înveţi din greşelile tale şi să nu le mai repeţi, sperând că încet-încet, te vei da pe brazdă şi îţi vei da seama că singurul mod de a fi fericită în viaţa e să găseşti un soţ bun, un „adevărat domn”, care să nu uite să aducă flori şi bomboane, să tragă scaunul la restaurant, şi să nu râgâie ca un porc.
Evident, un astfel de domn nu poate fi atras de un „băieţoi” ca tine, care are păreri personale categorice şi nu se sfieşte să şi le exprime, aşa că trebuie neapărat să înveţi să te porţi.
Să mai presupunem că fiecare prieten pe care l-ai avut s-a lovit iremediabil de ideile familiei tale şi a dat bir cu fugiţii, aşa că ai preferat să nu-i mai prezinţi nimănui. Părinţii şi sora cred că ai început să realizezi că ei au dreptate şi sunt fericiţi.
Şi să mai presupunem că se organizează un chef, undeva la munte, la cabana părinţilor unui coleg. De dragul discuţiei, o să presupunem şi că acest coleg e prietenul tău actual.
Ai, ca urmare, o problemă: cum faci să te duci la chef? Poţi băga mâna în foc că dacă întrebi, răspunsul va fi un „nu” categoric, indignat şi dezamăgit. Să zicem că spui doar jumătate de adevăr şi declari escapada „excursie tematică cu clasa”. „Pe urmele lui Calistrat Hogaş” sau orice alt nume îţi vine în cap. Ooo, dacă e vorba de un scriitor, desigur, ai voie!
Te duci, te distrezi un week-end. Dar marţi unul dintre colegi povesteşte unei vecine, care povesteşte vărului, care-i spune prietenei, care e colegă cu colegu’ surorii. Sora cea bine-intenţionată te anunţă că a aflat pozna, dar de dragul părinţilor nu va spune nimic, ar suferi săracii prea mult dacă ar afla cât de amarnic au eşuat în educaţia pe care ţi-au dat-o. Desigur, asta n-are nimic de-a face cu faptul că ei nu-i place să facă piaţa, să ducă gunoiul, să spele vasele, să calce hainele… tu le vei face, din recunoştinţă.
Dar pentru că nu eşti o doamnă, te gândeşti la răzbunare. În definitiv, sora aia are cam multe antene, şi află cam multe treburi. Cel mai bine ar fi dacă ai putea face în aşa fel încât să n-o mai creadă nimeni. Să-i creezi o imagine de bârfitoare prefăcută. Pardon, să deschizi ochii părinţilor asupra adevăratului ei caracter.
Important e să nu te dai bătută. Nu eşti o doamnă, eşti o fată deşteaptă, hotărâtă şi cu imaginaţie. Chiar dacă nu vei reuşi s-o discreditezi, merită să încerci: e distractiv!