Am fixuri ca orice om, însă ale mele întrec banalul, ajungând chiar să mă uimească pe mine. Printre multe altele, sunt obsedată de oameni, de cum arată, de câtă diferenţă există între două femei care merg pe stradă, de imaginaţia lor, de talentele şi răutăţile lor.
Deseori, exagerez cu insistenţa pe care o depun în privirea mea încărcată de reproşuri sau de admiraţie către ceilalţi, însă nu mă satur niciodată. E ca şi cum le-aş crea un caracter aparte, le-aş atribui fapte pentru că de cele mai multe ori, îmi mint neuronii frumos şi inteligent atunci când insul ce traversează strada lângă mine ajunge să fie cel mai important doctor, astfel încât par condusă de naivitate.
Îmi plac mult bătrânii şi copiii. Dar nu orice copil, ci acela care deschide ochii larg către un altul de vârsta sa, care moare pentru acadeaua la 1 leu, care nu ştie că există calculator sau sex, care îşi iubeşte mama chiar dacă nu are posibilitatea să-i facă toate poftele.
Aceştia sunt specii foarte rare, căci mai nou, copilăria nu mai e copilărie, nu mai există jocurile acelea penibil de distractive, nu mai sunt gumele Turbo – toate au dispărut, fiind înlocuite de chips-uri, grăsimi, monopoly, jocuri video, magazine nike&co şi în fiţe de doi bani.
Bătrânii nu îi deosebesc dupa aceleaşi criterii pentru că sunt mai rudimentari, mai rustici şi mai conservatori decât cei tineri. Totuşi, majoritatea şi-au uitat blândeţea de bunic, legendele din moşi strămoşi, reţetele tradiţionale, hainele închise la culoare, vocea scăzută. Mai nou, se ascund şi ei în scandaluri legate de pensia prea mica sau cu vecinii, uită că au nepoţi pentru că aceştia la rândul lor le cer prea multe.
Unde a dispărut aroma de miere de albine din bucătăria bunicilor ? Unde a dispărut farmecul vacanţelor la ţară? Acei bătrâni ce nu s-au lăsat pradă nebuniei sociale sau democratice îi iubesc. Acei bătrâni cu ochi albaştri, de catifea, care îţi cer respectuos, cu un glas scăzut, un loc în autobuz îi admir. Acei bătrâni ce nu au uitat basmele, legendele, cărţile de demult şi magia unui „a fost odată” îi vreau aproape de sufletul meu.
Tot ce am spus sunt doar amintirile şi dorinţele unei adolescente, însa te marchează copilul pur sau bunicul blând, indiferent de principiile sau statutul tău social. Sunt obsesiile mele.