De multa vreme cautam o pasiune, un sport, ceva care sa-mi deschida robinetul prin care curge adrenalina, robinet inchis acum ceva timp, odata cu vanzarea motorului. Da, stiu ca pentru multi e ciudat, dar unii dintre noi au nevoie de asa ceva, au nevoie de o foarfeca menita sa-i decupeze din cotidian. Eh, eu sunt unul dintre astia…
Acum cateva zile, gratie doamnei, m-am gandit eu ca ar fi misto snowboardingul si mi-am inchiriat o placa. De ce nu mi-am luat schiuri? Prea comun… Deci, cum spuneam, mi-am luat o placa de snowboard si mi-am propus un termen de 2 ore in care urma sa ma decid daca e de mine sau daca sunt pamant de flori. Dupa vreo ora in care am dat cu curu’ de pamant, ma rog, zapada, de m-a luat mama dracu am inceput sa prind spilu’, am inceput sa cobor usor pe partie, cazaturile, din ce in ce mai rare…
A doua zi am fost primul pe partie, gata sa-mi perfectionez stilul. Da ma, chiar am un stil, inca nu stiu sa merg decat cu spatele… Dupa vreun sfert de ora apare alt capiat cu placa pe partie si, bagacios din fire, il intreb p-asta cum se urca cu baby-ski-ul sau tele-ski-ul sau cum dracu ii zice… Dupa lungi explicatii de fizica cuantica realizez ca mai bine-mi bagam un bat in cur decat sa-l intreb p-asta cum se urca cu dracovenia aia, asa ca, cu inima intre canini hotarasc sa-mi incerc norocul.
Deh, lenea te indeamna la progres… Decat sa urc pe jos… Continuarea o stiti, ditamai hardughia de om cade ca o baliga calda incurcandu-i pe toti cei care voiau sa urce… Se uitau ghindocii de 5-6 ani la mine ca la parada cu elefanti din centrul orasului.
Cum maximul penibilului fusese atins n-am mai avut jena de nimic si am prins curaj… In 2 ore deja ma dadeam cu placa, fireste ca tot cu spatele si urcam cu baby-ski-ul fara probleme… Gata, m-a atins microbu’, imi caut placa si probabil saptamana viitoare voi avea una.
Vreo sugestie, ceva…